duminică, 2 iulie 2017

Mesaj intuitiv pentru luna Iulie 2017


Luna iulie se anunță a fi nu foarte confortabilă ... ne va pișca și ne va ustura, se va umfla și va durea în funcție de situație și de relație, de intensitatea cu care ne încăpățânăm să rămânem în zona noastră de confort. 

Avem o lună extrem de intensă. Am folosit doua seturi de carduri pentru această citire, ambele din sfera shamanismului pentru că simt extrem de provocatoare două aspecte ale existenței noastre: pământul (materia/corpul) și spiritul (esența/divinul). Presiunea se pune pe corpul fizic și pe relații. Ambele au nevoie de curățări intense și profunde însă partea bună este că aceste aspecte ne sunt provocate de ceva timp și s-a lucrat pe ele și până acum. Ceea ce ne aduce vibrația lunii este finalizarea unui ciclu. S-a facut curat, s-a scos la suprafață ce era toxic și am început procesul de detoxifiere ... am văzut ce nu ne place, ce nu ne face bine, ce ne îndepărtează de esența noastră și am început să lucrăm la aceste aspecte. Acum se va incheia un ciclu adică, nu mai avem nevoie să ne clarificăm, să săpăm să vedem ce nevoi avem. Acum știm. Știm ce avem de făcut, știm ce avem de schimbat, știm la ce trebuie să renunțăm, știm ce proceduri avem de inițiat și de urmat. 
Am postat această carte care reprezintă urzica pentru că, unii dintre noi avem mare nevoie de acțiune, să începem să ne mișcăm și să nu mai amânăm. Este vară, vremea ne împinge la mutarea atenției pe relaxare, amânare și/sau tendința de a ne minți în continuare. Urzica vine și ne arată că nu mai putem face asta. Acum vom lua decizia, acum vom acționa în direcția materializarii ei, acum vom avea clipe în care vom spune: ,,Gata, nu se mai poate așa! Nu mai pot și nu mai doresc să-mi fac rău mie și/sau celor apropiați!” Avem acele momente de asumare a responsabilității pentru fiecare aspect al vieții noastre. Am făcut lucruri de care nu ne este tocmai drag, am luat decizii care ne fac să ne simțim vinovați și rușinați, ne complăceam în relații toxice, ne agresam corpul cu un stil de viață nesănătos!? Acum, urzica ne va atinge exact acolo unde ne ustură mai tare. Face asta ca să vedem unde este buba și să schimbăm acționând. Ne va scoate din starea de moleșeală, ne va evidenția tiparele repetitive și ne va pune sângele în mișcare pentru a ne arăta reala putere și forță a spiritului. 
Din punct de vedere fizic, ne sunt afectate partile corpului care ne pun în relație cu exteriorul și organele care au legătură cu detoxifierea și energizarea. Astfel, este posibil să apară probleme de piele și/sau ficat, pancreas, fiere, plămâni, rinichi, limfă, colon. Vor fi foarte întâlnite alergiile și erupțiile cutanate, problemele de respirație, diabet, drenaj limfatic, anemie și deshidratare. 
Avem mare ajutor din partea entităților de lumină însă noi luăm deciziile și doar noi putem acționa. Este minunat să medităm și să ne rugăm însă acum cel mai important aspect este acțiunea. Dacă până acum ne spuneam ,,Ok, hai să mai fac o meditație, să mai pun o lumânare la biserică să mă ajute D-zeu.” ... acum trebuie să actionăm în a schimba ce avem nevoie să schimbăm în viața noastră. Acum vom înțelege ce înseamnă ,,Dumnezeu te ajută dacă te ajuți singur.”
Așa să fie și așa este!
Muțumesc pentru ghidare.

Citire realizată de Monica Turic cu:
Earth Magic Oracle Cards - Steven D. Farmer & Oracolul Plantelor Dacice - Muna Naredi, Rosa Mundi

Un comentariu: