duminică, 31 decembrie 2017

Arhanghelul Orifiel

Orifiel este unul dintre cei mai importanţi îngeri ai tradiţiei esoterice, considerat arhanghel de mulţi dintre specialiştii angelologiei. Este asociat Sferei lui Saturn şi influenţei acestei planete. În kabbală este asociat sefirei Binah, care întrupează cel mai bine calităţile saturniene. Prima menţiune a acestui arhanghel aparţine papei Grigore I, al cărui pontificat a durat între anii 590-604. El îl pune pe Oriphiel în lista celor şapte arhangheli principali, alături de Michael, Gabriel, Raphael, Uriel, Simiel (Samael) şi Zachariel. Orifiel apare deasemenea şi în celebra carte de magie a lui Honorius din Teba, ca fiind al doilea înger saturnian după Zapkiel, un alt nume al arhanghelului Tzafkiel. 

O carte de magie medievală spune că Orifiel este cel mai aproape de căminul lui Dumnezeu, şi este stăpânul ştiinţelor divine. El guvernează teologia, metafizica, scrisul , religia, profeţia şi astrologia. Putem să înţelegem de aici că datorită naturii sale saturniene, Orifiel este un înger al Karmei, unul dintre marii Directori ai Destinelor umane. Este stăpânul informaţiilor privitoare la trecut, prezent şi viitor, adică unul dintre spiritele care administrează Arhivele Akashice. Puterea asupra profeţiei, viitorului şi astrologiei vine tocmai din guvernarea sa asupra destinului, informaţiei şi cunoaşterii, una dintre caracteristicile sefirei Binah. 

Orifiel este un arhanghel al informaţiilor profunde, care pot schimba destinul unui om sau unei naţiuni. De cele mai multe ori, nu există profeţie sau prevestire a unor evenimente viitoare fără ca acest savant celest să fi autorizat-o. Este unul dintre păzitorii cei mai de seamă ai cunoaşterii pe planeta noastră, şi în sistemul solar. 

Putem cere ajutorul său şi inspiraţia sa în momentele majore de cumpănă ale vieţii, prin intermediul următoarei rugăciuni sacre: 

“Prin numele lui Dumnezeu Cel Atotştiitor şi Atotputernic, Yod-He-Vav-He, te chem Orifiel, arhanghel al minţii divine şi al destinului, pentru a mă ajuta în acest ceas în care am nevoie de călăuzire, înţelegere şi chibzuinţă, Aici şi Acum. Amin!”

Sursa: http://asterionmage.blogspot.ro/2011/03/arhanghelul-orifiel.html

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Simbolul lunii decembrie 2017 - SALAMANDRA




În folclorul popoarelor salamandra e un simbol al apei (intuitie si miscare), al focului si chiar al Soarelui. Amfibienii au o “viata dubla”: se nasc in apa, se metamorfozeaza si traiesc foarte bine pe uscat.

Desi salamandra e in primul rand o creatura de apa, in traditiile magice se refera la elementul Foc, considerat un agent de transformare: Focul intareste metalul de calitate si distruge pe cel impur.

Salamandra, se spune, reprezinta pe cei care nu sunt atinsi de focul pasiunii, pe cei care trec prin viata fara pacat. E, de aceea, si simbol al loialitatii, castitatii, impartialitatii, curajului. Dar simbolizeaza si flacarile focului pe care trebuie sa-l infrunte, simbolizand astfel dorinta arzatoare, ispita. Cloquet considera salamandra si un simbol al lui Hristos: a trecut prin flacarile iadului la crucificare dar acestea nu au lasat urme si, de asemenea, e simbol al lui Hristos care va boteza lumea cu flacarile Duhului Sfant.


Este considerata o fiinta cu energie solara dar, pe de alta parte, are si o natura nocturna: vaneaza noaptea. Natura ei duala reprezinta echilibrul din viata omului: timpul trebuie corect utilizat, si trebuie sa alegem echilibrat intre oportunitatile care apar. 

Salamandra isi poate regenera coada si membrele, ceea ce e un simbol al reinnoirii, regenerarii, renasterii si cresterii - ca totem, salamandra cere oamenilor sa faca apel la cele mai profunde resurse pentru a produce dezvolatarea in vietile lor. Sangele rece al salamandrei e in analogie cu adaptabilitatea la mediul inconjurator; salamandra nu lupta impotriva schimbarii, se adapteaza.

Iconografia medievala utilizeaza salamandra – ca simbol al celor ce nu isi pierd linistea sufleteasca, in fata nenorocirilor.

In vremuri de demult se considera ca acest amfibian isi avea stralucirea petelor sale de la stele. De asemenea unele legende amintesc de aceasta salamandra de foc, ca ar fi de origine cosmica, ar avea legatura cu stelele, cometele cu coada sau meteoritii. Despre ea se spun legende incredibile, in care este asociata cu un monstru bizar. In Evul Mediu era considerata un element de vrajitorie si un mesager venit din iad care putea ucide un om. Aristotel a scris despre ea ca nu arde in foc si daca este trecuta prin flacari le stinge imediat. De asemenea a fost asociata cu un simbol biblic al acelui om pios care nu arde in flacarile iadului. Apare si in folclorul altor popoare, de exemplu la germani este un simbol al sarbatorii berii.

In alchimie, salamandra e simbolizata ca o piatra rosie (sulf). Pasarea (Mercur) e un simbol al Spiritului, iar salamandra al Sufletului. Salamandra e atrasa de caldura arzatoare a Soarelui, in timp ce Pasarea e atrasa de racoarea Lunii - vizualizarea energiilor bipolare fundamentale care caracterizeaza alchimia transformatoare, avand acelasi sens cu simbolul Tai Chi care reprezinta interactiunea intre energia feminina yin si cea masculina yang. In acest proces de transformare un lucru capata caracteristicile celuilalt deoarece devine opusul sau; aceasta e relatia dintre Mercur si Sulf in alchimie.

A se citi si simbolistica focului ... http://mythologica.ro/simbolica-focului/
Sursa: https://diana-kundalini.blogspot.ro/2013/12/salamandra-regele-focului-buna.html

Mesaj intuitiv pentru luna Decembrie 2017

Pentru această citire am folosit trei seturi de carduri pentru a intra in conexiune cu spiritele elementale, cu Mama Pamant (Pachamama) si cu ingerii. Pentru că ne amețește vântul schimbării, spiritele elementale reprezentate de fluturi prin Butterfly - Oracle Cards for life changes, Mama Pământ reprezentată prin The Power Deck - The Cards of Wisdom și îngerii prin Guardian Angel Tarot Cards.

Înainte de a interpreta mesajele, doresc sa impărtășesc un vis pe care l-am avut azi noapte și care are legătură cu tot ce se întâmplă în această lună.

Locuiam într-o casă la malul mării/oceanului și aveam geamuri care nu se prea închideau pentru că nu era necesar să stea închise datorită climei. Am văzut marea agitată și m-am uitat pe cer să văd dacă vine vreo furtună. Nu era vorba de furtună ci de faptul că pe cer era ceva care semăna cu un meteorit dar care plutea deasupra Pământului. Am început să-mi sun familia să le spun că singurul loc unde se pot proteja de ce va veni este apa. Am intrat în mare și am simțit că ceva curge din cer, ca o ploaie dar nu erau nori. Am înțeles că era o substanță care a topit tot ce era viu. Doar cei care erau în apă au scăpat. Apoi o bubuitură puternică m-a facut să ridic din nou privirea spre cer și am văzut că pe cer erau și luna și soarele. Am înțeles că soarele tocmai a apus și că acesta era al doilea soare. Mă gândeam ,,uite că cei care au spus că vor fi doi sori pe cer au avut dreptate.” Am ieșit din apă și am pornit pe un drum să-mi caut familia. Atunci am vazut în jurul meu că oamenii erau ființe de lumină. M-am uitat la mine și am realizat că și eu luminez deși eram cât se poate de materială. M-am uitat din nou la cele două corpuri cerești și am auzit o voce care mi-a spus că semnalul transformării vine de la luna plină.

Interpretarea visului poate părea apocaliptică, totuși simt că este vorba despre imposibilitatea de a ne opune acestei schimbări și că această schimbare vine din fiecare în mod diferit, conform cu nevoile lui de evoluție. Nu am citit nici un articol despre interpretarile acestei luni tocmai pentru a nu fi influentata in vreun fel. Nu am să interpretez nici acest vis pentru că fiecare aveți ocazia să vedeți în ce direcție aveți tendința să alunecați cu interpretarea și vă provoc să vă luați un moment de introspecție și să aflați propriul adevăr. 

Luna decembrie ar trebui să fie o lună în care, fiecare dintre noi să avem la dispoziție timp pentru a ne liniști mintea și pentru a fi conectați la dimensiunea spiritului. Aceste sărbători vor fi altfel decât tot ce am știut și am perceput până acum legat de nașterea Mântuitorului. Aveți încredere în ceea ce simțiți și în faptul că veți ști ce aveți de făcut în fiecare clipă. Capacitatea de a ne conecta la vocea noastră  interioară și la energia divină este foarte ridicată. În continuare ne vom simți provocați de relații de orice fel și vom fi nevoiți să luăm decizii clare și ferme. Vom reuși asta când vom înțelege că suntem singuri în relații care nu mai corespund cu nevoile noastre de evoluție.

Cel mai puternic mesaj vine însă de la Mama Pământ. Ea ne spune că forța trăiește în voința noastră și vine de la intenția noastră. Viața este un proces de a trage cu arcul ... ,,țintiți săgeata, alegeți o țintă și trageți!” Forța se naște din integritatea scopului, stabilitatea trupului și echilibrul dintre minte si spirit. Ne este testată și antrenată REZISTENȚA. Ea ne învață forța și înțelepciunea în procesul răbdării. Fără rezistență și RĂBDARE nu ne putem manifesta PUTEREA. Spiritul care ne anunță schimbarea este cel al salamandrei https://diana-kundalini.blogspot.ro/2013/12/salamandra-regele-focului-buna.html. Ea reprezintă transformarea într-o ființă superioară cu ajutorul vortexului de energie creat de spirala sacră a vieții. Procesul este foarte intens și acesta este motivul pentru care avem nevoie de mai multă liniște, pentru a integra mai bine aceste energii și a fi mai conștienți de întregul proces.

În tot acest proces de transformare suntem însoțiți de îngerii păzitori. Ne vor ajuta să vindecăm și să eliberăm acele relații care nu mai sunt constructive pentru noi. Ne vor ajuta să ne eliberăm de regrete și să înțelegem că fiecare persoană care a făcut parte din viața noastră ne-a îmbogățit mai ales prin provocările la care ne-a supus. Se pot naște noi prietenii, noi relații parteneriale și/sau profesionale, noi daruri intră în viața noastră.

Avem astfel, o lună plină de trăiri și stări emoționale intense, de vindecări și eliberări dar mai presus de toate, de transformări profunde. Respectați-vă și respectați aceste vremuri și darurile pe care universul le descarcă în conștiința voastră. Nu uitați să (vă) dăruiți clipe de liniște și introspecție. Nu uitați că decembrie este o lună a darurilor ... primite, oferite, cerute.

Dumnezeu Este Calea și Lumina!
Așa să fie și așa este!
Monica Turic


luni, 27 noiembrie 2017

Îngerul Daniel

Îngerul Daniel (28 noiembrie - 2 decembrie) este al doilea înger din Corul Principatelor care alcătuiesc al șaptelea Cor Angelic. 

Îngerul Daniel este ,,Dumnezeu semn al Iertării”. Daniel este un înger mare și foarte frumos. Este îmbrăcat în alb, înconjurat de o aureolă în nuanțe de verde și ruginiu strălucitor. Culoarea ruginiu angelic nu seamănă cu ceea ce asociem noi pe Pământ. Îngerul Daniel are grijă de toată lumea și îi place foarte mult să vorbească. Asta îi aduce titulatura de Îngerul cuvântului și pentru că vorbește continuu, ceilalți îngeri fug de el sub formă de amuzament :) 

,,Glumim cu el căci este chiar adorabil. Are tot timpul ceva de spus, nu tace niciodată. Lui Melchisedec îi place să spună că este ca o moară stricată.”

El mai este considerat a fi și îngerul veștilor bune. Este îngerul telegramelor, al internetului, al fax-ului, al telefoanelor, pe scurt, al tuturor mijloacelor de comunicare scrisă sau verbală. 

Toți cei care trebuie să vorbească în public, să emită un punct de vedere sau să-l dezbată ori să se prezinte la tribunal pentru a-și apăra cauza ar trebui să i se roage lui Daniel. El vă va darui vorba dreaptă și miloasă. El este și îngerul adevărului și al loialității. La el se pot ruga cei care cântă și au spectacole cu public, politicienii care sunt în perioada alegerilor dar numai dacă intențiile lor sunt loiale și respectă adevărul vor fi și ajutați. 

Îi are sub aripa sa pe studenți, mai ales în perioada examenelor. El se agură că fiecare are cuvintele cele mai potrivite pentru a exprima ceea ce este notat favorabil. Se folosește de darul său oratoric mai ales în sfera sentimentalului.  Ajută la rezolvarea certurilor dintre parteneri și sprijină căsătoriile bazate pe o comunicare sinceră și plăcută. 

Copiii Îngerului Daniel sunt foarte trufași. Ei nu aleg decât de la foarte bine în sus. Sunt niște seducători înnăscuți. Vă vor face din vorbe și veti cădea ușor pradă farmecului lor. În același timp sunt intelectuali dar au dificultăți de manualitate. 

Îngerul Daniel este asociat cu procesul de ascensiune și lucrează cu Arhanghelul Mihail și Arhanghelul Gabriel pentru a ajuta cu tranzițiile pe care oamenii și lumea în ansamblu trec în acest moment în istoria Pământului. Îngerul Daniel lucrează cu Arhanghelul Mihail și Arhanghelul Rafael pentru a aduce energia iubirii necondiționate care urmează să fie exprimată în totalitate. Îngerul Daniel apare la tot mai mulți oameni din întreaga lume, prin vise, în timpul meditației, când este invocat în mod spontan. Îngerul Daniel vine mai des la noi în timp ce noi medităm sau visăm, iar prezența sa este puternic iubitoare, calmă și pașnică.


Sursa: Biblia Îngerilor - Scrieri inspirate de Îngerii Luminii, Joane Flansberry

Mesaj intuitiv pentru săptămâna 27 noiembrie - 3 decembrie 2017


Se pare că săptămâna următoare, pentru unii dintre noi, poate fi mai liniștită. Îmi place foarte mult să folosesc cardurile Native Spirit, ale lui Denise Linn, le simt mai aproape de sufletul meu pentru că iubesc natura și spiritele naturii dar mai ales pentru că în spatele fiecărei imagini este o foarte frumoasă poveste. 

Nativii americani spun că vindecătorii sunt acele suflete care au reușit să rămână în barcă și să supraviețuiască celor mai mari și provocatoare intemperii. Și pentru că au avut și au materializat această forță, ei primesc această misiune ... aceea de a ajuta alte suflete să se vindece. Nu îi poți ajuta pe alții dacă tu nu ai trăit și nu ai învățat să-ți gestionezi propriile limite. 

Totuși, în fiecare dintre noi există un vindecător. Cu cât vântul a bătut mai tare și ți-a îndoit tulpina mai mult, cu atât rădăcinile s-au înfipt mai adânc în pământ. Astfel, se formează un câmp energetic al vindecătorului, care ne înconjoară și ne susține cu fiecare experință trăită. Și tu ești un vindecător!

Ia o foaie de hârtie și scrie pe ea toate momentele dificile din viața ta, toate momentele în care ai simțit că te clatini și totuși, o forță mai presus de tine te-a ajutat să reziști și să depășești acele provocări. Apoi scrie în dreptul fiecărui moment ce a ieșit la suprafață și poate fi considerat un beneficiu. Apoi repetă de 9, 11 sau 22 ori: ,,Sunt un vindecător, sunt vindecat!”

... pentru că atunci când ești vindecat o frumusețe radiantă te înconjoară. Ești frumos la interior și la exterior. 
,,A călca în frumusețe” este o noțiune care vine din tradiția nativilor Navajo ... HOZHO NAASHA ... și care poate fi interpretat ca ,,a fi în echilibru cu calea naturală a vieții”. Cu cât aduci mai multă frumusețe în viața ta, în jurul tău, în mediul tău, în corpul tău, cu atât mai multă îți va oferi viața prin toate formele ei de manifestare. 

Nu te izola de tine și de ceilalți. În ultima vreme avem tot mai mult tendința să facem asta. Ieși în natură, plimbă-te și inspiră adânc frumusețea care te înconjoară. Inspiră fiecare părticică a frumoasei noastre planete. Binecuvântează-te pe tine și lumina din tine ... și vei străluci.

Încearcă să aduci frumusețe în casa ta și în locul în care îți petreci o mare parte a timpului. Poți să faci asta prin lucruri mărunte: o lumânare, o plantă, o vază cu flori, o piatră semiprețioasă sau chiar prin a spăla geamurile ... da! Cu cât sunt mai curate, cu atât lumina va pătrunde mai ușor prin ele iar tu vei vedea totul mai limpede, mai clar. 

Săptămâna aceasta suntem atenționați să acordăm mai multă încredere intuiției și să vorbim din inimă. Apa curăță, purifică, vindecă. Tocmai de aceea, este important să acordăm o atenție deosebită curățării trupului și a spațiului. Daca observați, toate cărțile extrase ne vorbesc despre vindecare și ea nu se poate realiza intr-o singură direcție. Așa cum trupul este templul sufletului, casa este templul trupului, natura este templul casei ... Deci, avem nevoie de vindecare în toate aceste aspecte ale existenței noastre și indiferent că acest proces începe din exterior spre interior sau invers, este de dorit să investim în această perioadă în acest proces. 

Fiți atenți și precauți cu apa din viața voastră, indiferent ce formă are ea: umiditate, nori, ceață, ploaie, apa de băut, apa din hrană, oceanele, mările, râurile, apa de baie sau duș. Beți mai multă apă decât de obicei dar purificați-vă apa cu aparate speciale sau cu puterea rugăciunii. Purificați-vă spațiul de locuit și/sau de muncă, făcând curat și folosind apa. Este o perioadă bună pentru detoxifierea trupului cu ajutorul apei și a sucurilor naturale de fructe și legume. 

Continuă provocările pe relații. De aceea avem nevoie de mai mult timp pentru relaxare și nu întâmplător avem o săptămână cu multe zile libere. Ar fi bine să profităm de ele.

Dumnezeu Tatăl Este Calea și Lumina! Așa să fie și așa este!
Monica Turic

duminică, 19 noiembrie 2017

Îngerul VEHUEL





Ingerul Elevatiei Spiritule pana la Maretie, Intelepciune si Grandoare, Inger al Uniunii si Fraternitatii


Guverneaza Pacea Paradisiaca - "Omul a ajuns la razboi, pentru ca traieste intr-o lume in care nu sunt recunoscute Fortele Legilor Divine, ci opusul acestora."

Perioada de influenta: 23 Noiembrie -27 Noiembrie (Inger Pazitor al celor nascuti in aceasta perioada)
Ingerul Inimii pentru cei nascuti in 25 Februarie, 9 Mai, 23 Iulie, 6 Octombrie, 17 Decembrie
Ingerul Intelectului pentru cei nascuti intre orele 16:00 to 16:19


(In zilele de influenta a Ingerului Vehuel si cu 5 zile inainte (influenta in crestere) si dupa (influenta in descrestere) acestea (in cele 10 zile, inainte si dupa insa, influenta este mai slaba, in celelalte 5 zile ale anului, cand influenteaza planul inimii, la orele in care influenteaza planul intelectual sau oricand simtiti nevoia, lasati-va invaluiti de energia sa, de Pacea si Iubirea pe care o trimite oamenilor. Cateva cuvinte (Ex: Vehuel, Inger al Elevatiei Spirituale, indruma-ne intr-o existenta luminoasa, dizolva suferintele noastre, vindeca gandurile noaste si elibereaza-ne de tot raul si influentele negative, pentru a trai in fericire, in abundenta, in uniune si pace si pentru a evolua spiritual. AMIN) pot face minuni, pot apara omul de rau, nenorociri si dezastre, de energiile negative care cauta sa distruga viata. Psalmul sau este 145:3)


Vehuel /Vehu-el/ = Lat. Deus Magnus et Excelsius / Dumnezeu cel Mare si Inaltat
Guverneaza peste oamenii mari si peste cei care se ridica si se disting prin talentele si virtutile lor.

Ofera inspiratie in a descoperi secretele si tot ce trebuie sa fie descoperit pentru a trai in echilibru si a evolua spiritual.
Ordinul: Principatele
Arhanghelul superior: (Ebr.) Rafael / (Chr.) Haniel


Acest inger este invocat pentru:
- prosperitate, beatitudine, fericire
- dizolvarea egoismului
- schimbare, directia schimbarii, a prelua controlul asupra propriei vieti
- a se elibera de natura inferioara si a se stabili, intr-o existenta luminoasa
- a se elibera de suferinte, a vindeca un spirit chinuit
- a dezlega mistere
- a atinge starea de iluminare prin detasarea de lumea materiala
Obs: putem cere ajutor Ingerului Vehuel pentru cei apropiati noua, pentru colegi, amici, cunostinte, oameni care sunt sclavi ai lumii materiale. El poate vindeca comportamente gresite si influente negative (egoismul, ipocrizia, lipsa de principii, pasiunea scapata de sub control, ura, frica de materie). Putem, deasemenea, cere protectie si indrumare atunci cand suntem victime ale unor asemenea oameni/comportamente..


Daruri si puteri care pot fi obtinute lucrand cu Ingerul Vehuel sau in urma invocarii:
- inspiratie
- se produc schimbari mari, radicale, in viata omului: o viata fericita va lua locul unei vieti traite in suferinta; abundenta si decenta vor inlocui lipsurile materiale; ganduri limpezi si clare vor inlocui blocajele de gandire; libertatea si puterea vor inlocui dependenta si servitutea;

- Ingerul Vehuel ofera celor care pot actiona pentru a aduce Fericirea Cereasca in lumea pamanteasca, mijloacele de a reusi material si spiritual, ghidandu-i in permanenta si sprijinindu-i pe tot parcursul existentei.
- iluminare; evolueaza spre maretie si intelepciune prin serviciile aduse celorlalti
- conexiunea directa cu Dumnezeu


Meditatia la acest nume /Vehu-el/ aduce fericire in sensul cel mai profund, apreciere pentru tot ce aduce viata. Omul gaseste puterea sa-si limiteze dorintele egoiste, invata sa deosebeasca nevoile sufletul de cele ale egoului.


Obs: Exista situatii speciale, cand ar trebui sa lucram cu acest inger. Fiti atenti la semnele care apar pe picioare, glezna, talpa, pulpa piciorului. Piciorul stang va poate sugera sechele, conflicte, semne ale trecutului si ale unor situatii insuficient clarificate: ciuperci care nu se mai vindeca, degete amortite, lovituri, taieturi, etc. Aceste semne pot simboliza cai gresite, alegeri proaste, desertaciune si egoism. Ramase nerezolvate, aceste conflicte pot afecta piciorul drept (viitorul). Un exemplu ar fi: un hematom ignorat la piciorul stang este urmat de un atac vascular la piciorul ... drept. Acesta poate fi un "semn" a ceea ce incerc sa va explic, o manifestare in plan fizic a unor conflicte din trecut care trebuiesc rezolvate pentru a nu fi afectat viitorul. Puteti incerca, prin meditatie la numele Ingerului Vehuel, prin invocarea sa, prin intelegerea greselilor trecutului sau prin a cauta sa intelegeti lectiile sale, caile sale, sa vindecati acele anomalii, acele conflicte din trecut, pana nu este prea tarziu. Primul lucru pe care trebuie sa il intelegeti este nevoia de PACE, fara de care nu puteti accesa energiile divine, nu puteti beneficia de ajutorul acestui inger minunat si nu puteti ajunge la echilibru si vindecare. Practicati si impamantarea, plimbari in aer liber, plimbari descult in locuri inverzite, pe nisipul curat de la malul marii, prin rauri si ape curate.



Pentru cei influentati de acest inger sau care aleg sa lucreze cu el:
- purtator de viata, abundenta, bogatie, si bucurie
- vorbeste frumos, dulce, reuseste prin cuvinte sa imblanzeasca oamenii, sa calmeze, sa seduca si sa atraga iubire
- fiinta pasnica, fericita si rafinata
- suflet sensibil si generos
- altruism si diplomatie
- ascensiune sociala
- se distinge prin talentele, virtutile si generozitatea sa. Va fi pretuit de toti oamenii buni care care poseda aceleasi calitati si virtuti.
- incurajeaza, prin exemplu personal, toti oamenii, sa devina mai buni, mai generosi, sa iubeasca adevarul si sa ajunga la el prin intelepciune si credinta in fortele si victoria binelui
- elibereaza oamenii de dorintele instinctuale si le ofera perspective de evolutie spirituala
- sursa de inspiratie pentru cei din jur
- prudent in judecata, atent la detalii, cu respect pentru adevarul superior si dragoste de dreptate (sunt oameni care, daca au luat o decizie gresita sau au judecat pe nedrept un om, isi amintesc intreaga viata si cauta sa repare complet acea greseala, indiferent de pretul care trebuie platit)
- simt al umorului fin, pot critica fara aroganta, pentru a trezi oamenii si a-i indruma pe calea cea buna
- este generos si bun sfatuitor desi individualist, inovator desi pastrator al traditiei, echitabil desi alege sa ignore anumite situatii inechitabile (le vede dar nu le ataca direct), dinamic dar stie cand sa se opreasca pentru odihna sau planificare, inteligent desi are momente in care alege sa ignore situatii, vorbe sau acuzatii prostesti, ca si cum n-ar fi vazut, inteles sau auzit.
- are aspiratii mari
- reuseste sa se faca inteles de toti oamenii, indiferent de clasa sociala
- familie unita si armonioasa; casatoria ii da stabilitate
- persoana morala si cinstita
- isi tine promisiunile, este punctual si nu tulbura apele acolo unde traieste sau munceste


Alte posibile caracteristici:
- iarta cu usurinta greselile altora, oricine ar fi ei
- iubeste vointa divina si se lupta pentru slava lui Dumnezeu
- fizic placut si elegant, persoana rafinata, deschisa si inteligenta, nu este o tinta a tradarii si inselaciunii. (Oamenii cu intentii rele aleg, mai degraba, sa il ocoleasca)
- viata ii ofera nenumarate oportunitati
- da dovada de maturitate si noblete de caracter. Prezenta sa pe Pamant este remarcabila.
- capabil sa se detaseze de lumea materiala, de materie
- elaboreaza semintele gandirii umane
- suflet mare, traieste devotat cauzelor mari si benefice pentru omenire
- devotat oamenilor si bunastarii lor, devotat marilor cauze ale omenirii; mare personalitate, persoana "cheie", om capabil sa schimbe directia omenirii
- uneste oameni si natiuni; aduce lumea impreuna; uneste destine; uneste Cerul cu Pamantul
- il apara intotdeauna pe Dumnezeu

Ezoteric:
- glorificarea Divinului, meditatie si vizualizare, abilitatea de a accede la lumi paralele, pentru a fi in contact cu locuitorii lor si/sau cu persoane decedate
- unificarea sufletelor
Profesional:
- foarte creativ: literatura, literatura de specialitate, scriitor celebru
- jurisprudenta, diplomatie
- umor si simt critic (om de afaceri, organizatii de afaceri, manager, lider)
- respect fata de spiritualitate si capacitate mare de dezvoltare (arta, activitati culturale, proiecte de anvergura, etc)
- inspira sentimente de fraternitate; ajutor umanitar; orice profesie care are legatura cu sustinerea celor care trec prin situatii dificile, extreme sau au nevoie urgenta de atentie si protectie.

Sursa: http://eyliot.wixsite.com/esoteric-jewelry/ingerul-vehuel

Mesaj intuitiv pentru perioada 20-26 noiembrie 2017

Pentru că intrăm în perioada Îngerilor Vestitori și pentru că cei mai apropiați îngeri de noi sunt îngerii protectori, am ales să folosesc pentru acest mesaj, Tarotul Guardian Angels al lui Doreen Virtue & Radleigh Valentine.

Vestitorii sunt îngeri care fac parte din Corul Principatelor și mie îmi sunt tare dragi. I-am întâlnit prima dată într-o meditație cu îngeri și prezența lor m-a încărcat de bucurie și iubire. Acest cor este alcătuit din 8 îngeri, îngerul acestei săptămtămâni fiind Vehuel care obișnuiește să stea pe acoperișurile caselor și să privească tot ce se întâmplă și tot ce facem noi. Este îngerul altruismului, al iubirii universale, al toleranței și al glumelor. Atunci când îi cerem ajutorul, el poate deveni pentru noi un fel de binoclu cu care putem privi oriunde, în special acolo unde ne trimit nevoile de a rezolva dificultățile cu care ne confruntăm.

Săptămâna 20-26 noiembrie ne provoacă la nivel mental. Ne năpădesc multe gânduri și cele mai mari provocări sunt în sfera relației de cuplu și a finanțelor. Acum ne arătăm lipsiți de răbdare, de toleranță și de înțelegere. Se activează amintirile legate de neîmpliniri, nereușite, ce a făcut sau nu a făcut bine partenerul/partenera, cât de mult am învestit noi în această relație și nu ne-am ales cu nimic, nici măcar respect, cât de multe am fi putut face dacă nu am fi avut acest partener care ne-a tras în jos, etc. Nimic nu ne mai convine și vrem să terminăm orice drum împreună. Este o perioadă în care nu vom mai fi toleranți față de dependențele celuilalt. În fiecare familie există cel puțin un dependent de alcool dar nu numai ... poate fi dependent de alte droguri, de tutun, de mâncare, de jocuri pe calculator și multe altele. Toate acestea ne provoacă probleme de somn, sentimente de vinovăție și neputință și suntem astfel tentați să ne amintim tot ce a fost mai rău în trecut.

Îngerii ne spun că este momentul ăla de ,,Mai ai puțină răbdare și nu forța lucrurile.” Suntem prea duri cu noi și avem nevoie de mai mult optimism. Dacă lăsăm aceste gînduri să ne stăpânească, nu vom face altceva decât să ne lăsăm EGO-ul să-și facă de cap.

Tocmai de aceea, Îngerul Vehuel vă stă la dispoziție și vă poate arăta ce se poate întâmpla în funcție de alegerile pe care le veți face. Apoi se va ține de capul vostru să luați o decizie și să vă țineți de ea. Acestui înger nu-i plac minciunile și vă va orienta spre adevăr și relații potrivite și fericite. El vă mai poate ajuta și în alt fel. Vă poate ajuta să vă purificați trupul și sufletul, să deveniți conștienți de gesturile și de cuvintele voastre, să întrezăriți viitorul pentru a face alegeri corecte.

Așadar, această săptămână ne învață să ne păstrăm răbdarea și optimismul, să facem alegeri corecte pentru noi și cei cu care suntem în relație, să privim în viitor și să aflăm ce impact de materializare au gândurile și cuvintele noastre.

Dumnezeu Este calea și lumina!
Așa să fie și așa este.
Monica Turic

P.S. Voi reveni cu o descriere mai complexa a îngerului Vehuel tot pe acest blog.

Angels Party


Am ajuns la a patra editie a acestui eveniment si pentru ca numarul 4 este numarul ingerilor suntem pregatiti sa aducem in viata si in sufletele dumneavoastra bucuria si iubirea lor.


Petrecerea Ingerilor este un eveniment parte a proiectului UN DAR PENTRU FIECARE din cadrul Asociatiei My Way, un proiect care se adreseaza copiilor din familii defavorizate. Sunteti astfel invitati sa fiti ingeri pentru acesti copii si impreuna sa adunam daruri pe care sa le punem sub bradul sau pe masa lor de Craciun.


Vom organiza si o tombola cu premii deosebite, pentru al doilea an consecutiv, puse la dispozitie de diferiti sponsori, prin care ne propunem sa strangem bani pentru o cauza umanitara care va fi prezentata in cadrul evenimentului.


Conditii de participare:
- Inscrierea prin achitarea taxei de participare,
- Tinuta obligatorie alba cu aripioare de ingeras sau de zana,
- Cadouri pentru copii, ambalate in cutii impachetate si etichetate cu destinatia recomandata (varsta intre 1-14 ani).


Cu ce te vom astepta noi!?
- Cu obisnuitul Atelier de Hand Made destinat copilului/copiilor pe care ii aduci cu tine,
- Cu un concert live cu muzica de Craciun si cantece pentru copii, pregatit de solistul Paul Alimăreanu,
- Un spectacol de Teatru de Papusi, prezentat de actorul Sorin Ispas
- Mini-spectacole prezentate de copii talentati,
- Citiri cu carduri oracol si mesaje de la ingeri,
- O TOMBOLA cu premii deosebite si alte surprize.


Taxa de participare:
100 lei/adult, 50 lei/copil - bani destinati meniului si atelierului de hand-made.
Biletele de Tombola se pot achizitiona odata cu invitatia/biletul de inscriere la eveniment sau in timpul evenimentului si au valoarea de 25 lei. Aceste bilete pot fi achizitionate chiar daca nu doriti/puteti sa participati la eveniment.


Inscrieri la adresa de mail: monituric@yahoo.com sau tel. 0722760474


Va asteptam cu drag si ne dorim sa petrecem impreuna trei ore de calitate.

duminică, 12 noiembrie 2017

Mesaj intuitiv pentru săptămâna 13-19 noiembrie 2017

Se pare că nu scăpăm de provocări nici în această săptămână. Totuși, aceste provocări  ne scot în evidență puterea interioară. Suntem încurajați să ne continuăm drumul, să nu ne oprim, să nu ne pierdem timpul cu văicăreli și victimizări. Dumnezeu ne-a dotat cu tot ce avem nevoie pentru a reuși, avem toate instrumentele necesare pentru asta. Poate că până acum nu prea am știut ce să facem cu aceste instrumente sau chiar dacă am știut, nu am avut curajul să le utilizăm. Acum este momentul! Obișnuiesc să spun că mintea ne păcălește foarte ușor, ne spune că nu avem curaj și este normal să ne fie frică de situațiile noi. Păcăleala constă în faptul că nu avem curaj. Toți avem curaj, toți experimentăm frica. Și frica și curajul sunt opțiuni pe care noi le avem pentru a ne manifesta în viață. Păi dacă sunt opțiuni atunci, fiecare poate face o alegere. Ca să afli cine ești cu adevărat, ai nevoie să înveți să alegi CURAJUL. El este un instrument și se ,,ascute” singur prin utilizare. Cu cît este mai des folosit, cu atât devine mai bun. 

Avem tendința să facem ceea ce știm cel mai bine: COMPROMISURI. Știm foarte bine că atunci când luăm decizii noi și începem să ne schimbăm viața, cei care ne sunt aproape s-ar putea să nu fie foarte confortabili cu aceste noutăți. Atunci când te manifești prin puterea interioară, cei pe care i-ai obișnuit și le-ai permis să iți dicteze direcția în viață, nu vor sta cu mâinile în buzunar. Nu le va place să te știe independent pentru că nu te mai pot controla. Au menținut aceste control, mai mult sau mai puțin conștient, din frică, din grijă pentru tine și în mare parte pentru că așa se simt ei importanți și nu sunt singuri ... da, de asta ne este frică tuturor, de SINGURĂTATE. Fii sincer cu tine! Înțelege și acceptă că niciodată compromisul nu a adus ceva bun pentru tine, poate doar o situație ,,călduță” care însă, ți-a răpit mult din puterea interioară. Atunci când faci compromisuri, nu ești liber ci, dai puterea ta altora care vor decide pentru tine. Ia-ți puterea înapoi, fii asertiv și exprimă-ți adevărul personal, stai drept în fața propriilor credințe.
Toate provocările din ultimele săptămâni ne-au provocat stări de oboseală și tot ce ne dorim este să stăm, să ne odihnim, să dormim. Tendința organismului este spre consum redus de energie și efort minim. Dar, fiecare a realizat că statul și dormitul nu ajută foarte mult. De fapt, cea mai mare nevoie a corpului este să se curețe, să se elibereze de toxinele acumulate prin alimentație, stres și chiar sedentarism. Cel mai important aspect al acestei săptămâni este decizia și acțiunea în direcția schimbării stilului de viață. Toate aceste carduri sunt mesaje care ne împing la acțiune în interes personal prin activități care să ne stimuleze corpul, să ne detensioneze mintea, să pierdem din kilogramele acumulate. Cele mai recomandate sunt plimbările în natură, mersul pe distanțe lungi sau exercițiile de yoga. 

Așadar, mesajul săptămânii este legat de schimbarea stilului de viață și redobândirea puterii interioare. Decidem și începem să acționăm pentru binele personal și manifestarea propriei individualități, învățăm să ne repoziționăm față de cei care au avut până acum putere asupra noastră și ne-au condus destinul prin teama noastră de asumare și responsabilitate. Învățăm cum să fim asertivi fără să mai facem compromisuri și începem un program de exerciții pentru a ne curăța și elibera corpul de toxine. 

Dumnezeu să ne fie calea și lumina!
Monica Turic

duminică, 5 noiembrie 2017

Vibrația săptămânii 6-12 noiembrie 2017

Vibratia planetei este intr-o continua schimbare. Fluxul energiilor este atat de schimbator! Oamenii sunt puternic influentati de toate aceste modificari. Toate sunt pe modul ,,repede inainte” si tocmai de aceea este foarte greu sa mai concluzionezi o idee specifica unui interval de o luna. Acesta este motivul pentru care, in aceasta perioada, am decis sa fac citiri saptamanale in loc de cele lunare.

Intervalul 6-12 noiembrie este marcat de ,,revoltă”. Trăim un conflict interior major: ,,Este mintea cea care detine controlul sau este spiritul cel care ne ghideaza viața!?” Evident ca acest conflict este perceput doar de minte pentru ca ea se manifesta imperativ, ea vrea să controleze, ea vrea să conducă, să decidă, să obțină ... Mintea VREA! Spiritul nu are cum sa fie în conflict cu cineva sau ceva, el nu vrea nimic, el doar ESTE. Si pentru că este și ... este tot mai prezent in conștiință, mintea se simte amenințată și naște frici, naște agresivitate, naște răutate in limbaj și atitudine, anxietate și depresie, lipsă de speranță.

Mesajul săptămânii este cerut prin intermediul plantelor. Aniassexe sau Iarba Săracă (Sparceta) ne aduce curaj si puterea de a revendica o viata mai bună. Este o planta a revoltei dar revolta pe care ea o provoaca intre minte si spirit are rostul de a le aduce în echilibru prin foc. Spiritul plantei ne ajută să ardem toate energiile negative, gândurile negre, emoțiile incontrolabile, visele întunecate. Astfel, omul are acum ocazia să se transforme, să își asume drepturile obținute prin acest proces de ardere sau drepturile moștenite care au fost până acum ținute închise.

,,Sunt aici ca să te învăț puterea rugăciunii către Dumnezeu. Conduc către cer gândurile tale. Sunt purtătoarea poveștilor și a viselor. Cu mine visele tale se unesc cu visele celorlalți și, împreună, urcă la cer. Sunt o plantă de ceremonie. Ard în foc gândurile negre, curăț tristețile și le înlocuiesc cu speranța unei zile mai bune.”

Conflictul dintre minte si spirit se rasfrange si asupra corpului fizic (psiho-somatica). Va recomand atentie la starile de iritabilitate si oboseala, la tulburarile alimentare (in special refuzul hranei, anorexia), activarea si probleme cu parazitii intestinali (viermisori), ulcer stomacal si litiaza urinala, retentie de apa, transpiratii, disfunctii sexuale, acnee sau paradontoza.

Avem o săptămână provocatoare în care misiunea noastră este aceea de a rămâne conștienți și de a fi atenți la nevoia minții de a se impune prin forță, agresivitate, control. Să avem curajul și puterea de a ne manifesta prin spirit, adică de a înțelege că prin ritualuri de curățare și rugăciune putem să ne menținem echilibrul.

Dumnezeu să ne fie calea și lumina!

duminică, 15 octombrie 2017

Remember al unui Jupiter in Scorpion

M-am apucat si eu sa citesc despre Jupiter in Scorpion, ca am tot citit asa fugitiv, tot felul de titluri legate de marele benefic si de faptul ca urmeaza 13 luni de elan si deschidere spre nou, intr-un cuvant de avansare ... rapida si eficienta pe termen lung. 
Si tot citind eu, am aflat ca ultima data cand am avut aceasta configuratie a fost perioada octombrie 2005-noiembrie 2006 ... Pfffff !!! Zic pffff pentru ca mi-am adus aminte de anul ala si a fost tare greu ... Atunci am intrat in invatamant si am facut naveta la 70 km de Timisoara, la Sannicolaul Mare. A fost si o iarna grea, cu zapada si multa umezeala. Atunci am invatat sa am tupeu. A fost necesar pentru supravietuire. Nu cred ca am mai avut un astfel de an in care sa evoluez atat de mult ... poate doar in 1984, cand aveam 10 ani si viata mea s-a intors cu susul in jos. 
Dar sa revin la 2005-2006. Am primit multe suturi in fund dar am facut si mari salturi inainte. A fost cu mult plans dar si cu multa auto-ironizare. Imi amintesc cum eram analizata ca ,,prospatura” si luata de proasta ca in final sa mi se spuna, destul de frecvent: ,,Nu credeam ca esti atat de rea!” Nu eram rea, doar ma aparam si demonstram ca sunt mai mult decat ,,bunăciune”. Da, am avut mult de furca cu barbatii, in perioada aia luptam sa imi definesc profesionalismul, statutul de psiholog si sa imi mentin integritatea ca femeie. Imi doream tare mult sa fiu luata in serios, sa fiu tratata cu respect dar am dat peste situatii care m-au pus sa lupt din greu pentru a ma face cunoscuta astfel. 
Am muncit foarte mult in acel an. Cred ca niciodata nu am fost la fel de slaba ca atunci (poate doar cand eram manechina, pe la 19 ani), aveam in jur de 55 kg si ma trezeam la ora 5 in fiecare zi, ma culcam dupa ora 23, aveam doua job-uri, cel din invatamant si psiholog in transporturi si mergeam in fiecare zi la sala (sic!) ... da, mergeam la sala si alegam pe banda cam o ora jumate pana mi-au pus restrictie pe banda si mi-au spus ca nu imi mai fac abonament daca nu ma limitez la 15 minute ... Era o singura banda si toata lumea astepta dupa mine ... Colegele mele radeau de mine, imi spuneau: ,,Moni, tirista :) pentru ca veneam de la Sannicolau cu tirul si coboram pe Calea Aradului :))) Va dati seama ce credea lumea despre mine ... erau multe fețe care se uitau la mine cu dispreț :))) Nu prea ma lua nimeni la autostop si alte optiuni nu aveam sa vin acasa. Oricum este foarte fain sa calatoresti cu tirul, esti ,,deasupra tuturor” :)) Stiu fiecare curba de pe drumul ala si preocuparea mea majora era sa numar bufnitele din copacii de pe margine. 
Am avut si multe bucurii. In fiecare zi cand mergeam la Sannicolau gaseam bani pe strada. Eram fascinata. Mai tarziu am inteles ca este un semn de la ingerasi, ca imi sunt aproape si ma sustin. Da, mi-au trimis oameni faini in ajutor, prieteni care mi-au fost suport cat timp am facut naveta acolo. In vacanta de vara din 2006, am decis sa-mi fac bani pentru a-mi deschide cabinet. Asa ca, am lucrat la o fabrica de impachetat detergenti. Nu mi-a fost rusine pentru ca aveam un motiv serios. Am invatat multe despre mine si despre limitele mele, ba chiar cred ca atunci mi-am definit anumite limite. Atunci am inteles cat de puternica sunt si ca pot fi ca muntele, de neclintit in convingeri morale. A fost un an in care am inteles ca nu sunt dispusa sa fac compromisuri doar ca altii sa se simta bine, am inteles că sunt mai ,,moață” decât tata care este nascut in Țara Moților. Am invatat cat de mult conteaza sa-ti asculti instinctul, sa-ti urmezi valorile si sa fii tot timpul dispus sa oferi bunatate, am inceput atunci sa lucrez cu copiii si sa vindec in acelasi timp copilul din mine. 
Nu stiu cum se vor intampla lucrurile anul asta, de acum incolo. Cert este ca am convingerea ca va fi din nou cu salturi majore, cu multa munca si cu multe provocari ... cam ca si pana acum doar ca de data asta avem motivatii clare si serioase.

duminică, 3 septembrie 2017

Mesaj Intuitiv pentru luna Septembrie 2017

Am să încep acest articol prin a vă prezenta o rugăciune care mie îmi place foarte mult și rezonez cu ea și simt să o împărtășesc cu voi pentru că ea înglobează toată energia și mesajul acestei luni. Este RUGĂCIUNEA RĂZBOINICULUI AMERINDIAN

,, SUNT CEEA CE SUNT.
Crezând în frumusețea din mine, îmi dezvolt încrederea,
În bândețe îmi găsesc puterea,
În tăcere, pot păși în alte lumi mai bune.
În pace mă înțeleg pe mine și lumea,
În conflict rămân calm, liniștit și focalizat,
În detașare simt libertatea.

Prin respectarea tuturor ființelor vii, mă respect pe mine,
Prin dedicație îmi onorez curajul din mine,
În eternitate găsesc compasiunea pentru natură și tot ce există,
Prin iubire accept necondiționat evoluția altora,
În libertate găsesc puterea.
Prin individualitatea mea îmi exprim forța divină din mine,
Slujind, dăruiesc ceea ce am devenit ...

SUNT CEEA CE SUNT,
ETERN, NEMURITOR, UNIVERSAL și INFINIT.”

Imaginați-vă că sunteți într-un loc pe care îl percepeți ca fiind sacru ... stați în centrul acestui loc. La Sud aveți Self-ul fizic, la Vest aveți Self-ul emoțional, la Nord este Self-ul spiritual și la Est, Self-ul mental. Poziționați-vă în fiecare dintre aceste puncte și identificați dacă ele sunt în echilibru. În timpul unei zile cât stați în Self-ul spiritual și cât în cel fizic? Nordul și Sudul sunt în echilibru? Identificați dacă vă petreceți mai mult timp în sfera emoționalului sau în cea a mentalului. Acestea sunt în echilibru? Pentru a fi în echilibru este important să le ajustați și să faceți eforturi pentru a păstra egalitatea între toate aceste instanțe. Doar așa puteți fi în armonie cu voi și cu tot ce vă înconjoară.

Mesajul lunii septembrie are legătură cu Self-ul emoțional. Aveți nevoie să vă construiți acel sanctuar în care toate aceste elemente să fie păstrate în echilibru ... Vest-ul (atât la propriu cât și la figurat) va cunoaște provocări necesare procesului de transformare interioară. Suntem ființe cu mecanisme de apărare foarte puternic amprentate în ADN-ul nostru, suntem urmăriți de frici pentru că percepem mediul înconjurător ca fiind periculos. Emoționalul oscilează între extreme iar acum este un timp numai bun pentru a ne aduce într-un echilibru, având contact cu extremele. 

Fiți atenți la tendințele pe care le aveți:,,îmi bag picioarele și renunț; nu îmi mai asum nimic; degeaba fac eu dacă nu interesează pe nimeni efortul meu; m-am săturat și nu mai fac nimic; să facă alții că eu am făcut destul; etc.” Toate aceste afirmații presupun că tot ce ați făcut până acum a avut legătură cu ceilalți și nu cu voi. Ce ar fi dacă ați identifica în ce măsură ați beneficiat personal de această atitudine? Din orice experiență rezultă beneficii ale tuturor părților implicate. Priviți acest proces cu înțelepciune și identificați-vă puterea și tăria de caracter. 
Toți căutăm iubirea și avem o imagine mentală despre ea. În realitate suntem atât de mult în Self-ul mental atunci când căutăm iubirea încât suntem departe de adevărata ei vibrație. Luna septembrie este o lună în care înfloresc nuferii. Povestea lor spune că odată, din cerurile nopții a coborât Fecioara din stele, cu gând să trăiască de atunci înainte alături de oameni. Tatăl și-a trimis fiul împreună cu Fecioara din stele la un înțelept care locuia peste lac pentru a-i cere acestuia cuvinte povățuitoare. Dar pe când traversau apa, barca tânărului s-a lovit de un buștean, Fecioara din stele a căzut în apă și s-a înecat. Dimineața, pe acel loc a apărut prima floare de nufăr.”
Sacrificii, suferințe, neputințe pentru a naște și renaște, pentru a transforma noroiul în apă cristalină, pentru a echilibra mentalul cu emoționalul. Relațiile sunt în continuare provocate și supuse transformărilor. Acest proces a ajuns însă într-o fază accentuată și accelerată. Iubire sau EGO? Asta este întrebarea. 

O lună complicată, o lună în care ni se cere mai mult ca până acum să renunțăm la atașamente pentru a putea să intrăm într-o vibrație mai puternică. O lună în care vom muri pentru a putea renaște. O lună în care mulți vor alege să treacă în neființă pentru a face loc evoluției. Avem nevoie să ne păstrăm echilibrul în mod conștient și să evaluăm ce trăim în inimă și ce trăim în minte. O lună cu un emoțional vulnerabil și în aceeași măsură puternic, depinde cum investim energia. Provocarea acestei luni este TRANSFORMAREA, ceea ce înseamnă că la finalul ei ne vom vedea altfel în oglindă ;) 

Pentru mai multe clarificări căutați și citiți despre simbolistica nuferilor și a porumbeilor păcii, despre aspectele și influențele zodiei Fecioarei și a Leului în această lună. După cum vedeți în cardul prezentat, în tot acest proces de transformare, leii sunt STRĂJERI.

Mulțumesc pentru ghidare. Așa să fie și așa este! Să trăim în Divinul din noi.
Monica Turic



duminică, 13 august 2017

De la Îngerul Păzitor cu iubire ...

Am simțit în această seară că avem nevoie de un mesaj de la îngeri și Mihail m-a ghidat spre îngerii păzitori. 
Sunt zile cu o încărcătură emoțională aparte și cine ne poate fi cel mai mare sprijin în astfel de momente decât cei care sunt cel mai aproape de sufletul nostru, îngerii păzitori. 

Se pare că, sub o formă sau alta, ne năpădesc amintirile. Acele amintiri dragi sufletului nostru, amintirile frumoase din copilărie. Acolo, în acele amintiri avem cele mai frumoase emoții dar acum s-ar putea să trăim cele mai copleșitoare regrete legate de acele momente. Ne amintim cu drag de clipele trăite cu bunicii, cu părinții și cu cei mai buni prieteni. Unii dintre ei nu mai sunt, au plecat dintre noi, alții au urmat alt drum decât al nostru, fiecare este acolo unde l-a dus viața cu ale ei cărări. Însă noi, avem tendința să idealizăm acele momente și să facem tot felul de scenarii despre cum ar fi fost să fie și mai bine de atât sau ce s-ar fi întâmplat dacă noi am fi făcut sau ales altceva. Este minunat să ne putem întoarce în acele timpuri însă, este important să nu uitâm că noi trăim în prezent, că viața noastră se derulează în prezent, că trecutul este minunat așa cum este și că am trăit evenimentele așa cum a fost necesar pentru evoluția noastră.

Evenimentele copilăriei sunt una și copilul care am fost și continuăm să fim este alta. Avem nevoie de fapt, să revedem copilul din noi, acel copil fericit care visa la viață și vedea viitorul plin de dorință și speranță. Avem nevoie să redescoperim acel copil care era pregătit să iubească necondiționat, să călătorească prin timp și spațiu, să își imagineze viața fericită, împlinită și mai ales sigură. În copilărie nu ne centram atât pe nevoia de siguranță pentru că nu o vedeam ca pe o nevoie ci ca pe o certitudine. Vă amintiți asta? Și știți care este partea cea mai frumoasă!? Copilul acela nu trebuie re-descoperit pentru că el este. El este prezent însă plânge pentru că este ignorat și se simte abandonat. Iar tu acum conștientizezi că acel copil are nevoie de cea mai strânsă îmbrățișare, așa că, acum strănge-te în brațe și spune-ți cât de mult te iubești. Amintește-ți că ești un copil binecuvântat și chiar dacă ai fost uitat pentru o perioadă de timp, nu ai uitat complet de tine. Mangâie-ți obrazul și umerii și lasă să se manifeste iubirea aceea nevinovată, pură, înălțătoare și promite-ți că vei avea grijă de tine și niciodată nu te vei mai abandona.

Promite-ți că, de azi înainte, tu vei fi cel mai bun prieten al tău, tu îți vei fi cel mai bun părinte, vei fi atent la nevoile sufletului tău și le vei onora ... că te iubești pentru că ești cea mai bună și perfectă versiune a ta ... că te iubești pentru că poți să iubești lumea, viața și tot ce te înconjoară, pentru că poți să trăiești în armonie și pace cu tot ceea ce este.

Așa să fie și așa este!
Mulțumesc îngerilor pentru că îmi aduc aceste mesaje care de foarte multe ori mă copleșesc ... pentru că simt iubirea lor necondiționată și vibrația lor divină.

luni, 31 iulie 2017

Mesaj Intuitiv pentru luna August 2017


Luna august este despre Floarea Vietii si despre Iluminare, Visuri Profetice si Batai Rapide ale Inimii dar si despre Iluzii si eliberarea de Frici pe care le-am trait intens toata viata. Floarea Vietii este un simbol de protecție împotriva energiilor neprietenoase, care indruma la vise mari si alegeri din inima. Avem sansa unei perioade minunate, incarcata de magie. Putem insa, foarte usor, sa o ratam ... doar daca ne incapatanam sa ramanem cantonati in iluzia nefericirii.

,,Elibereaza-te! Spune DA vietii! Danseaza cu dorintele inimii tale. Deschide-ti aripile si zboara. Depaseste conventiile si restrictiile. Arunca-te in ritmul vietii si depaseste-ti comportamentul predictibil. Uneori viata este murdara si haotica ... dar este ok sa fie si asa. Tu poti depasi mizeria si poti straluci pe cerul noptii ca o stea."

Acesta este mesajul cu care ne intampina aceasta luna si care este si provocarea acestei luni. Suntem nascuti pe aceasta planeta ca sa fim liberi. Istoria si evenimentele dureroase petrecute de-a lungul secolelor s-au intiparit adanc in structura ADN-ului nostru si noi, suntem aici, ACUM pentru ca ni se ofera sansa de a depasi aceasta conditie, de a ne scutura de aceste bagaje karmice, de a ne pune pe o alta traiectorie ... de a fi liberi in gandire, simtire si manifestare. 

Luna august vine cu un mesaj imperativ: Alege sa-ti traiesti viata in termenii tai! Daca vrem sa fim liberi, prima data trebuie sa ne exprimam in proprii nostri termeni. Doar asa circumstantele vietii se vor modifica. Putem fi orice ne dorim cu conditia sa credem asta. Daca suntem dispusi sa renuntam la tot ce ,,credem" ca stim, atunci dam voie ca sufletul sa isi manifeste adevaratele credinte. 

Acest august este si despre Soare, Luna si Mama Pamant ... despre foc, apa si nevoia permanenta de impamantare ... despre scuturat puternic pentru a desprinde reziduurile, despre focul care le arde si apa care spala cenusa. Este despre emotii puternice si rascolitoare, este despre conflicte (mai ales in comunicare), despre esecuri in diplomatie si politica, despre incendii de vegetatie, despre inundatii ... Toate acestea au rostul de a scoate la suprafata adevarata noastra putere, taria de caracter, de a ne trimite in zona adevarului, a responsabilitatii, a competentei si mai ales a intuitiei.

La fel ca luna trecuta, ramanem in sfera curatarii relatiilor. Am avut multi ,,invatatori" spirituali, oameni care au pasit in viata noastra pentru a ne invata lectiile dorite. Am suferit pentru ca ego-ul nu se lasa mai prejos. Acum insa, suntem constienti ca avem nevoie de oameni cu care sa rezonam si cu care sa impartasim idealuri comune. Tocmai de aceea, eliberam locuri pentru a putea primi in viata noastra astfel de persoane. Avem nevoie de UNITATE in tot si toate, avem ocazia sa intelegem notiunea de INTREG sau PUZZLE ... sa acceptam ca nicicare nu detinem adevarul absolut dar ca, fiecare suntem o particica din el, ca adevarul meu, cu al tau si cu al celorlalti formeaza un intreg numit CONSTIINTA DIVINA. 

Luna august ne trimite la actiune si manifestare. Avem toata protectia si suportul de care avem nevoie primite de la Mama Pamant si de la ghizii nostri spirituali, mai ales ingeri de lumina si in mod special de la Arhanghelii Metatron, Uriel, Chamuel si Mihail. Tot ce trebuie noi sa facem este sa ne ascultam inima si sa ii urmam calea ... CALEA INIMII ... Atat de simplu :)

Asa sa fie si asa este!

Multumesc pentru ghidare.

Citire realizata cu ajutorul cardurilor: Geometria Sacra - Francene Hart, Native Spirit -  Dennise Linn si The Cards of Wisdom - Lynn V. Andrews.

Monica Turic



duminică, 2 iulie 2017

Mesaj intuitiv pentru luna Iulie 2017


Luna iulie se anunță a fi nu foarte confortabilă ... ne va pișca și ne va ustura, se va umfla și va durea în funcție de situație și de relație, de intensitatea cu care ne încăpățânăm să rămânem în zona noastră de confort. 

Avem o lună extrem de intensă. Am folosit doua seturi de carduri pentru această citire, ambele din sfera shamanismului pentru că simt extrem de provocatoare două aspecte ale existenței noastre: pământul (materia/corpul) și spiritul (esența/divinul). Presiunea se pune pe corpul fizic și pe relații. Ambele au nevoie de curățări intense și profunde însă partea bună este că aceste aspecte ne sunt provocate de ceva timp și s-a lucrat pe ele și până acum. Ceea ce ne aduce vibrația lunii este finalizarea unui ciclu. S-a facut curat, s-a scos la suprafață ce era toxic și am început procesul de detoxifiere ... am văzut ce nu ne place, ce nu ne face bine, ce ne îndepărtează de esența noastră și am început să lucrăm la aceste aspecte. Acum se va incheia un ciclu adică, nu mai avem nevoie să ne clarificăm, să săpăm să vedem ce nevoi avem. Acum știm. Știm ce avem de făcut, știm ce avem de schimbat, știm la ce trebuie să renunțăm, știm ce proceduri avem de inițiat și de urmat. 
Am postat această carte care reprezintă urzica pentru că, unii dintre noi avem mare nevoie de acțiune, să începem să ne mișcăm și să nu mai amânăm. Este vară, vremea ne împinge la mutarea atenției pe relaxare, amânare și/sau tendința de a ne minți în continuare. Urzica vine și ne arată că nu mai putem face asta. Acum vom lua decizia, acum vom acționa în direcția materializarii ei, acum vom avea clipe în care vom spune: ,,Gata, nu se mai poate așa! Nu mai pot și nu mai doresc să-mi fac rău mie și/sau celor apropiați!” Avem acele momente de asumare a responsabilității pentru fiecare aspect al vieții noastre. Am făcut lucruri de care nu ne este tocmai drag, am luat decizii care ne fac să ne simțim vinovați și rușinați, ne complăceam în relații toxice, ne agresam corpul cu un stil de viață nesănătos!? Acum, urzica ne va atinge exact acolo unde ne ustură mai tare. Face asta ca să vedem unde este buba și să schimbăm acționând. Ne va scoate din starea de moleșeală, ne va evidenția tiparele repetitive și ne va pune sângele în mișcare pentru a ne arăta reala putere și forță a spiritului. 
Din punct de vedere fizic, ne sunt afectate partile corpului care ne pun în relație cu exteriorul și organele care au legătură cu detoxifierea și energizarea. Astfel, este posibil să apară probleme de piele și/sau ficat, pancreas, fiere, plămâni, rinichi, limfă, colon. Vor fi foarte întâlnite alergiile și erupțiile cutanate, problemele de respirație, diabet, drenaj limfatic, anemie și deshidratare. 
Avem mare ajutor din partea entităților de lumină însă noi luăm deciziile și doar noi putem acționa. Este minunat să medităm și să ne rugăm însă acum cel mai important aspect este acțiunea. Dacă până acum ne spuneam ,,Ok, hai să mai fac o meditație, să mai pun o lumânare la biserică să mă ajute D-zeu.” ... acum trebuie să actionăm în a schimba ce avem nevoie să schimbăm în viața noastră. Acum vom înțelege ce înseamnă ,,Dumnezeu te ajută dacă te ajuți singur.”
Așa să fie și așa este!
Muțumesc pentru ghidare.

Citire realizată de Monica Turic cu:
Earth Magic Oracle Cards - Steven D. Farmer & Oracolul Plantelor Dacice - Muna Naredi, Rosa Mundi

sâmbătă, 3 iunie 2017

Mesaj intuitiv pentru luna Iunie 2017


Pentru acest mesaj am folosit Oracolul Plantelor Dacice realizat de Muna Naredi & Rosa Mundi și artista Carmen Maftei. Am dorit să extrag o singura carte însă m-am trezit cu trei pentru că două au sărit din pachet :) Cartea aleasă este o carte de foc iar cele două sărite din pachet sunt cărți de pământ. Așadar, avem o lună dinamică, pământul fiind generator de energie și mișcare și simbol al abundenței și fertilității. Focul ne adună împreună (oameni, păsări, animale, plante, pietre, pești, etc.), ne protejează și ne învață, crează, transformă și distruge ce nu ne mai este de folos. El este direcția pe care o urmăm atunci când acționăm și în acest caz este vorba despre îmbunătățirea relațiilor dintre oameni, crearea de punți de legătură, unificarea părerilor și opiniilor astfel direcția este una pozitivă și optimistă.

Avem trei plante a căror energie ne îndeamnă spre acțiune: Coada calului, Gălbenelele, Menta.

Coada Calului
Spiritul plantei ne oferă hrană subtilă prin sentimentul de siguranță, vitalitate și încredere. Pe parcursul acestei luni vom lucra la eliminarea exceselor și vom continua să învățăm cum să ajungem și cum să ne menținem în profunzimea spiritului, pentru a descoperi ce putem păstra și ce ne aduce integritate și demnitate. Ne manifestăm tot mai mult și tot mai conștient puterea personală. Orice vine din exterior și încearcă să ne zdruncine, se lovește de această putere. 

Imaginează-ți o mână care coboară din cer și te ridică, te scutură de praf și te echilibrează apoi întinde degetul arătător, arătându-ți direcția. Această mână este mâna divină și ea coboară din ceruri pentru a-ți arăta calea de urmat,  drumul tău personal, dincolo de aparențele lumii superficiale și ispititoare în care trăim. 

Gălbenelele
Spiritul plantei ne ajută să scoatem la suprafață aspectele cele mai toxice și active ale EGO-ului care afectează foarte puternic corpul energetic, făcându-l aproape neputincios. Această ,,erupție” provoacă emoții puternice, stări tensionate, îndoială și nesiguranță. Apoi, ne ajută să curățăm rănile exterioare provocate de suferințele interioare. 

Imaginați-vă un vas în care puneți flori de gălbenele peste care turnați apă și le lăsați la soare. Soarele le răsfață cu lumina lui blândă și caldă iar florile se transformă într-un lichid auriu cu care vă dați pe tot corpul, insistând în locurile unde identificați găuri/goluri apărute în structura voastră energetică în urma acțiunii EGO-ului. Folosiți-vă de această imagerie ori de câte ori vă simțiți lipsiți de energie, ori de câte ori aveți anumite dureri, răni sau scurgeri. 

Spiritul plantei ne oferă purificare și protecție. Oricâte provocări vom experimenta în această lună, protectorii noștrii vor fi foarte activi și ne vor aduce și oferi tot sprijinul de care avem nevoie. Rămâneți conștienți de stările pe care le trăiți, apelați cu încredere la protectorii voștrii și folositi-vă de exercitiul de imagerie pentru a ,,pansa” rănile și locurile afectate apărute în urma agresiunilor subtile. 

Menta
Spiritul plantei ne atrage atenția că încă ne mai agățăm de oameni, de situații și/sau fapte care sunt toxice pentru existența noastră și folosim diferite pretexte pentru a ne menține aceste comportamente. Facem asta pentru că încă mai vrem și credem că putem controla totul, că îi putem schimba pe ceilalți așa cum credem noi că trebuie să fie, pentru că incă ne mințim că putem fugi de sentimentul de singurate și de teama de abandon. Ne este greu să acceptăm lucrurile așa cum sunt și creăm astfel tensiuni inutile, dezechilibre energetice și tensiuni în sfera relațiilor. Efectul acestor atitudini se răsfrânge asupra corpului fizic și putem experimenta probleme limfatice, senzația de picioare grele și umflate, dezechilibru al chakrelor plexului solar și sacrală. 

Cumpărați sau culegeți un mănunchi de mentă. Rupeți frunzele și faceți o limonadă sau ceai din ele. Priviți lichidul, mirosiți-l și bucurați-vă de aroma lui răcoritoare, relaxantă și liniștitoare. Beți cu înghițituri rare și imaginați-vă cum energia plantei ajunge în corpul vostru cu fiecare înghițitură, până la cea mai mica structură moleculară a corpului vostru. Ajuns acolo, o flacă activează și energizează această structură și incepeți să vă simțiți vitalitatea, bucuria și iubirea care emană din corpul vostru în jurul lui, creînd o sferă energetică în nuanțe de verde care vă relaxează mintea și vă ajută să vă raportați la situațiile tensionate și la persoanele conflictuale cu detașare și acceptare. Să înțelegeți și să acceptați că nu aveți nevoie să schimbați pe nimeni și că sentimentul de singurate și teama de abandon sunt iluzii ale EGO-ului distructiv.

Avem o lună în care nevoia cea mai mare este cea de impământare și de regenerare energetică. Ne sunt alături entitățile protectoare, Mama Pământ și spiritele pământului și tot ce avem de făcut este să acceptăm că procesul ascensiunii presupune eliberarea de tot ce nu ne mai este folositor. Însă, pentru că vrem să controlăm totul, această eliberare poate fi dureroasă ... atât de dureroasă pe cât de activ ne menținem EGO-ul. Vom avea o lună în care al treilea ochi va fi foarte activ și vom primi mesaje și ghidare prin intermediul viselor nocturne. Cele mai prezente entități de lumină în această lună sunt zănele. Lucrăm foarte mult la eliminarea EGO-ului și zânele sunt entități cu EGO, astfel ele știu cel mai bine prin ce trecem și cum ne putem curăța. Suntem îndemnați să ne petrecem cât mai mult timp în mijlocul naturii și în preajma animalelor.
Așa să fie și așa este!
Mulțumesc pentru ghidare :)




luni, 1 mai 2017

Mesajul lunii Mai 2017


Luna Mai ne aduce o vibratie extrem de puternica si ne impinge la ACTIUNE. Toate cele trei carti alese ne aduc aceasta energie si avem de depasit o stare de letargie provocata de situatii tensionate si de stres pe care am fost nevoiti sa le experimentam in ultimele luni. Aceasta actiune are legatura cu modul in care ne raportam la corpul nostru fizic si la Mama Pamant.

Prima carte - Vânt - Situatia generala a lunii Mai

Vantul provoaca, agita, imprastie, raspandeste, provoaca haos ... misca lucrurile si le activeaza ... curata si elibereaza. Nu conteaza gradul lui de manifestare daca ne raportam strict la actiunea lui directa asupra noastra, el ne activeaza si ne impinge sa facem ceva, sa actionam intr-o directie sau alta: sa ne ferim de el fugind de realitate, sa ramanem prezenti in viata noastra pentru a intelege ce forte ne ,,rotesc” destinul, sa ne pastram calmul in mijlocul furtunii sau sa ne lasam impinsi in directia rezolvarii celor mai provocatoare situatii.
Acum este timpul acestei actiuni. Asumati-va si implicati-va in activitati care implica corpul fizic si natura, indiferent care ar fi acestea: sapatul in gradina, alergatul prin parcuri, drumetii sau alte activitati care va activeaza corpul fizic si va conecteaza cu mediul inconjurator. Avem nevoie de impamantari zilnice pentru a nu ne lasa ,,luati pe sus” de evenimentele de viata cu care ne vom intalni. Vantul face aerul sa circule. Ganditi-va cum se simt momentele in care totul este stagnant, in care nu se misca nici o frunza ... este ca si cum s-a oprit timpul in loc si aerul devine apasator. Depasiti constient astfel de momente si tot constient implicati-va in activitati care sa ,,miste aerul” in corpul vostru, in mediul vostru, in viata voastra.

Cartea a doua - Râul - Provocarea lunii Mai

Daca vantul ne aduce actiune, râul ne aduce miscare, a actiona intr-o directie presupune a te misca, a te deplasa inspre punctul pe care doresti sa il atingi. Provocarea vine din tendinta mentalului de a bloca fluxul curgerii, manifestand teama de schimbare si de a te lasa dus de nevoia spiritului de a se manifesta liber.
Cartea ne prezinta imaginea soarelui ale carui raze ating curgerea raului, determinand apa sa se materializeze in alta forma, necesara ciclului apei in natura. Este o metafora pentru curgerea lichidului vital in corpul nostru, sangele este cel care curge, umple, transporta fluxul vietii. Putem fi recunoscatori pentru asta sau ne putem opune acestui flux provocand blocaje.
Corpul nostru fizic va cunoaste astfel de momente de blocaje aparute in acele locuri unde avem nevoie de constientizarea unor comportamente nesanatoase, tocmai pentru a interveni si a reduce stresul. Este o luna in care corpul nostru fizic ne va arata directia si modul de raportare de care are nevoie, ne va arata ce nu facem bine, cat de rau ii facem prin perpetuarea unor comportamente toxice, ne va arata ca daca nu ne schimbam modul in care il percepem si actionam asupra lui, ne va afecta calitatea vietii.

Cartea a treia - Zânele - Suportul primit in luna Mai

Zânele sunt suportul nostru in aceasta luna, cu conditia sa le respectam existenta, munca si sa fim recunoscatori fata de Mama Pamant. Ele ne apreciaza atunci cand, prin actiunile noastre, ne aratam iubirea fata de Mama Pamant si ne ajuta sa ne conectam intr-un mod profund la vibratia ei, prin plante si copaci.
Cum sa ne aratam noi recunostinta!? Prin rugaciuni de multumire si binecuvantare a tot ce este viu in jurul nostru, prin plantarea unor plante/copaci, prin ingrijirea florilor si a gradinilor. Fiecare planta sau copac este o fiinta vie asa ca raportati-va la ele ca la prieteni dragi si vechi. Cereti zânelor sa va ajute sa aveti grija de ele si veti fi rasplatiti in moduri neasteptate si miraculoase.

Avem o luna plina de viata, in care ne este testata capacitatea de a ne mentine constiinta treaza si de a ne lasa sa ,,curgem” odata cu fluxul vietii. Corpul fizic isi cere drepturile si nu mai accepta comportamentele nesanatoase, care il consuma inutil si ii erodeaza functiile. Avem nevoie sa invatam sa il respectam, sa il onoram si sa il aducem in contact direct si stabil cu Mama Pamant si cu vibratia ei. Iata ce spuneam la inceputul anului despre luna Mai:

,,Mai vine cu nevoia de introspectie si cu capacitati intuitive ridicate. Este o luna in care ar fi bine sa ne luam timp pentru a observa misterele care se petrec in noi si in jurul nostru, adica visele nocturne, relatia pe care o avem cu lumea, cu mediul inconjurator, intentiile pe care le avem. Ne este foarte activ simtul clar-viziunii si putem avea tot felul de revelatii sau contacte cu cei din alte lumi. Cel mai important aspect este ca primim ajutor si suntem puternic sustinuti cu schimbarile si proiectele pe care le manifestam.”
Asa sa fie si asa este!

Mesajul a fost interpretat cu ajutorul Earth Magic Oracle Cards, Steven D. Farmer.
Multumesc :)